Puterea predictivă a inteligenţei

În ultimii ani s-a pus foarte mare accent pe examinările prin teste de inteligenţă, în vederea stabilirii diverselor grade şi nivele intelectuale, atât în şcoli, cât şi în licee şi universităţi. Profesorii folosesc tot mai des metode şi mijloace de ierarhizare a elevilor în funcţie de inteligenţă.

Supoziţia referitoare la mintea copiilor, prezentă atât în şcoli cât şi în cadrul familiilor, este aceea că elevii cei mai inteligenţi sunt cei care vor avea succes în viaţă.

Este acest fapt adevărat? Oamenii înzestraţi cu inteligenţă sunt meniţi succesului, iar cei cu un nivel intelectual mai redus vor eşua? În şcoală, unde elevii sunt clasificaţi în funcţie de inteligenţă, unii vor avea convingerea că viaţa este nedreaptă şi că succesul este determinat de intelect.

Ce anume determină succesul în viaţă? Este oare succesul determinat de inteligenţa înăscută? De fapt ce înseamnă inteligenţa şi cât de importantă este aceasta pentru viaţă?

Cercetătorii în domeniul inteligenţei au descoperit câteva rezultate impresionante. Câţiva copii de 4 ani au fost subiecţii unor testări simple. Scopul era să se afle dacă se poate determina viitorul lor de succes. Psihologul a intrat într-o cameră cu fiecare copil în parte, spunându-i: “Tu poţi savura această turtă dulce chiar acum, dacă vrei, dar dacă aştepţi până la întoarcerea mea, îţi voi oferi una şi mai mare.”

Psihologul părăseşte încăperea şi urmăreşte experimentul. El observă că unii copii au mâncat imediat turta. Alţii au aşteptat câteva minute până când devenise insuportabil, şi în final au devorat turtele pe care le aveau. Dar alţii au fost determinaţi să aştepte. Copiii erau observaţi printr-un geam cu o singură vedere. Cercetătorii observă comportamentul copiilor: unii îşi inchid ochii, alţii abia se stăpâneau să nu cadă tentaţiei, alţii au cântat, alţii s-au jucat, iar alţii au adormit.

Când psihologul s-a întors, copiii au primit ceea ce li s-a promis. Rezultatele au fost înregistrate, fiind observate de-a lungul şcolarităţii. Pe când au ajuns la liceu, unele tendinţe în comportamentul lor au devenit evidente.

Cercetătorii au descoperit faptul că cei care au aşteptat să primească turta s-au adaptat în general foarte bine, au devenit foarte populari, fiind persoane responsabile în cadrul unor grupuri. Copiii care au căzut tentaţiei au devenit persoane uşor frustrate, singuratice.

S-a arătat faptul că copiii care se nasc cu aptitudini intelectuale superioare, aptitudini depistate cu ajutorul testelor mult controversate, pot pierde acest avantaj dacă nu sunt stimulaţi să-l folosească. Acest fapt este valabil şi invers.

După zece ani în care a investigat relaţia dintre minte şi emoţii, psihologul de la Universitatea Harvard, dr. Daniel Goleman a scris cartea: “Inteligenţă emoţională”. A considerat esenţial să redefinească noţiunea de inteligenţă. Concluzia lui în urma investigaţiilor făcute a fost următoarea: ”Când încercăm să determinăm ce anume produce succesul trebuie să avem în vedere caracterul, abilitatea de a rezista tentaţiilor, controlul sinelui şi empatia. Acestea sunt mai importante decât puterea intelectuală a creierului, putere ce poate fi măsurată prin teste şi coeficiente de inteligenţă”.

El oferă un răspuns la întrebarea de ce un coeficient înalt de inteligenţă nu conduce întotdeauna la succesul în carieră sau în viaţă. El a spus că EQ, sau inteligenţa emoţională este factorul determinant al succesului. Abilitatea de a conlucra cu alţii, de a fi optimist, de a fi determinat sunt factorii care contribuie la succes mai mult decât abilitatea intelectuală.

Ar fi minunat ca cele două abilităţi, atât cea intelectuală cât şi cea emoţională să abunde în interiorul unei persoane, dar de regulă, cercetătorii au arătat faptul că coeficientul intelectual al unei persoane are o contribuţie de doar 20 de procente în ceea ce priveşte reuşita în viaţă.

Conceptul de inteligenţă emoţională a intrat în spaţiul public odată cu succesul lucrării lui Daniel Goleman, Emotional Intelligence: “Why It Can Matter More Than IQ”, aparută în 1995, dar mai ales al celei de-a doua carţi a acestui autor, “Working with Emotional Intelligence”, publicată în 1998. După mai multe redefiniri, s-a stabilit că inteligenţa emoţională este capacitatea de a ne cunoaşte, înţelege şi folosi emoţiile pentru luarea celor mai bune decizii si punerea lor în practică.

Aşadar, ideea tradiţională care susţinea că inteligenţa are rolul determinant în succesul de viaţă, a fost rediscutată.

Testele de inteligenţă sunt adesea folosite în cadrul educaţiei pentru a segrega elevii în categorii precum:”normali”, “dotaţi” şi “deficienţi”. Despre o persoană cu IQ-ul de 100 spunem că are un intelect normal, iar despre un individ al cărui IQ depăşeşte 130 spunem că este dotat.

A avea un coeficient de inteligenţă înalt garantează succesul ulterior? Nu, nu garantează acest fapt. Nici măcar nu garantează succesul în şcoală.

Un program de televiziune Canadian a găsit câţiva oameni cu inteligenţă superioară în America de Nord. Un individ cotat ca fiind geniu lucrează ca şi mecanic de motociclete şi se aude frecvent despre acesta că a intrat sau că a ieşit din puşcărie.

Alt om din America de Nord intervievat în cadrul acestui program a înregistrat de asemenea un scor foarte înalt la testele de inteligenţă. El a lucrat într-un bar timp de 10 ani, pe un salar minim şi locuia într-un garaj mic. Evident un scor înalt IQ nu va garanta succesul în viaţă.

Testele de inteligenţă existente în prezent stabilesc nivelul intelectual al unor persoane, dar nu pot prezice cine va deveni un profesor bun, un bun conducător, un bun lider, sau un părinte exemplar. Anumiţi critici spun că singurul lucru care poate fi stabilit prin aplicarea testului de inteligenţă este scorul obţinut.

Pentru a deveni un om de succes, a fi creativ, optimist şi flexibil sunt punctele esenţiale. Abilitatea de interrelaţionare este o calitate mult mai folositoare decât a avea un coeficient intelectual de geniu.

Adesea întâlnim oameni cu carte, dar care nu duc o viaţă inteligentă. Se poate spune cu adevărat despre aceştia că sunt inteligenţi? Anumiţi oameni slabi la învăţătură s-au dovedit a fi mai târziu persoane de succes. De ce testele actuale de inteligenţă nu au capacitatea de a prezice succesul sau insuccesul?

Psihologul Howard Gardner de la Universitatea Harvard a propulsat ideea că ar trebui să considerăm diversele talente şi abilităţi, ca forme valide ale inteligenţei. În cartea sa: ”Cadranele minţii - Teoriile inteligenţelor multiple”, Gardner propune existenţa a cel puţin şapte tipuri de inteligenţe: lingvistică, logico-matematică, vizual-spaţială, muzicală, kinestezică, interpersonală, intrapersonală.

Alt psiholog, Robert Sternberg sugerează să luăm în considerare trei forme ale inteligenţei. Una este abilitatea de a gândi logic şi raţional, capacitatea de a se descurca într-un mediu academic. Al doilea tip de inteligenţă despre care vorbeşte Sternberg este abilitatea de a găsi soluţii creative în situaţii reale de viaţă. Cea de-a treia formă a inteligenţei este abilitatea de a empatiza cu oamenii şi de a interacţiona cu ei.

Dacă vom defini inteligenţa ca o aptitudine matematică sau lingvistică, s-ar putea să omitem alte forme ale inteligenţei care sunt de asemenea importante.

Scorul IQ este doar un număr. Nu ne defineşte. Nu ne limitează. Este doar un punct de început. Trebuie să ne amintim că multe alte calităţi pe care le deţinem sau pe care le putem dezvolta sunt de asemenea importante pentru succesul în viaţă.

Michael Cheney în cartea sa: “Why less intelligent People Are Beating You to Success?”, ne propune diverse modalităţi de a deveni oameni de succes.

Adesea observăm în jurul nostru oameni despre care ştim că sunt mai puţin inteligenţi ca noi, dar care au o carieră impresionantă. De ce se întâmplă asta? Michael Cheney încearcă să dea un răspuns la această intrebare.

În opinia sa, succesul poate fi definit în diverse moduri, dar în final acesta nu reprezintă altceva decât ceea ce îşi defineşte fiecare persoană în parte.

Ceea ce contează cu adevărat este dorinţa de a reuşi. Pentru a avea succes este esenţial să renunţăm la gânduri negative, cu alte cuvinte la pesimism şi să ne umplem de optimism şi de gânduri pozitive.

Este surprinzător cum mulţi oameni cunoscuţi, care cu toate că au fost slabi la învăţătură şi au avut scoruri mici la testele de inteligenţă, cu răbdare au reuşit să-şi dezvolte enorm de mult inteligenţa. În continuare vor fi prezentate câteva cazuri de acest gen.

Când Winston Churchill era copil, tatăl său avea credinţa că acesta nu va duce niciodată o viaţă trainică în Anglia. Copil hiperactiv, Churchill iubea istoria şi literatura, având o inteligenţă lingvistică, dar refuza să studieze matematica şi de aceea era codaşul clasei. Apoi a eşuat la examenul de admitere de la Sandhurst, la faimosul Colegiu Militar englez. În sfârşit, la a treia încercare a reuşit. El a devenit un politician de excepţie, iar pe perioada celui de-al doilea război mondial a fost prim-ministru. Mai târziu a câştigat premiul nobel în literatură.

Pentru că avea o vorbire peltică şi un vocabular redus până la vârsta de 9 ani, părinţii lui Albert Einstein credeau despre acesta că este deficient mintal. Notele lui erau atât de mici, exceptând cele de la matematică, încât profesorul i-a recomandat să renunţe, spunându-i: “Einstein, tu nu vei ajunge niciodată ceva”. Nu a promovat examenul de admitere de la Institutul Politehnic din Zurich, trebuind să se pregătească din nou pentru următorul an. Chiar după finalizarea studiilor a avut mari dificultăţi în obţinerea unei slujbe. În timpul lui liber a formulat primele concepte despre teoria relativităţii. Recent, la Washington, în urma unui electorat, Einstein a fost votat de către oameni de ştiinţă şi de către istorici, ca fiind cel mai important om de ştiinţă din ultimii 1000 de ani.

Ca şi concluzie, putem afirma faptul că persoanele care întâlnesc succesul în viaţa de zi cu zi nu sunt întotdeauna cotate ca fiind extrem de inteligente.

Este important ca oamenii să-şi dezvolte potenţialul de care dispun.

Inteligenţa emoţională ocupă totuşi locul primordial în existenţa unui individ. Succesul este determinat de gestionarea emoţiilor, de modul cum sunt percepute acestea, de capacitatea de interrelaţionare şi empatizare.

Bibliografie:

1. Goleman, D. (1995) – Emotional Intelligence: Why It Can Matter More Then IQ, New York, , Editura Bantam Books

2. Mario Seiglie – Just For Youth… Is Intelligence the Most Important Factor for Success

3. Michael Cheney – Why less Intelligent People Are Beating You to Success,

4. Royane Real – How You Can Be Smarter – Use Your Brain to Learn Faster Remember Better and Be More Creative – articolul The Surprising Relationship Between Intelligence and Success

5. Royane Real – How You Can Be Smarter – Use Your Brain to Learn Faster, Remember Better and Be More Creative – articolul What does it Mean to Be Intelligent?